Afară fulgii imenși de zăpadă puneau la punct coregrafia valsului din noaptea de Crăciun care își va dezvălui magia în mai puțin de 24h.
În casă, la lumina jucăușă a focului din șemineu, degetele lui se mișcau circular prin părul meu perfect întins ciufulindu-l. Trupul meu acoperit doar de cămașa lui albă cu un miros atât de plăcut stătea lipit de pieptul lui gol. Simțeam plăcerea care ardea în el și dorința de a gusta din mine. Minutele treceau fără să ne spunem nimic și fără să ne reproșăm ceva în legătură cu cearta avută de dimineață. Sorbeam rar din paharele de vin fiert care între timp se răcise și ascultam pe fundal melodia care mi-a cântat-o la pian pentru prima oară.
Liniștea infinită din jurul nostru, geamurile aburite, mirosul de vin și parfum bărbătesc, ochii lui verzi care își intensificau culoarea atunci când lumina flăcărilor îi atingea fața ... erau mai mult decât PERFECTE. Nu aș fi îndrăznit să visez la ceva mai mult de atât.
El îmi era unic și absolut prieten, refugiu și zeu. Dar în acea seară era mai mult de atât. Simțeam Universurile noastre cum se contopesc și devin unul, ca și cum noi doi eram piesa care lipsea din puzzle-ul Lunii pe care l-am construit în noaptea Ajunului.
În depărtare au început să se audă glasuri de colindători și mi-am amintit de cozonacii care se coceau încă în cuptor. M-am ridicat de lângă el, dar până să mai fac un pas spre bucătărie, el m-am prins delicat de încheietura mâinii stângi și m-a tras înapoi pe podea.
- Te iubesc... mi-a șoptit la ureche după ce m-a prins în brațe.
- Și eu te iubesc, i-am spus eu.
- Haide să îți arăt ceva!
M-a împins încet pentru a mă ajuta să mă ridic din nou, după care l-am văzut în picioare în fața mea. M-a sărutat iar și a început să meargă spre ușă. Eu am rămas pe loc neștiind ce să fac.
- Hai aici ! a țipat el ca și cum ar fi fost la o distanță foarte mare.
A deschis larg ușa și eu mi-am prins brațele cu palmele datorita frigului care m-a pălit pe neașteptate. El m-a tras în pragul ușii și încerca să mă protejeze oarecum de vântul care îmi tăia ușor obrajii.
- Privește ... mi-a șoptit el.- Da? Ninge.
- Nu, nu asta vreau să vezi.
- Atunci ce?
- Fulgii dansează pentru noi. Uite-i cum se bucură în tăcere pentru dragostea noastră.
- La fel cum ne admirăm noi reciproc, dar fără a simți nevoia de a arăta asta prin cuvinte?
- Jură-mi, aici, în fața tușelor albe ale tabloului acesta că nu o să pleci.
- O să fiu lângă tine când o să ai nevoie.
M-am trezit în același pat invadat de absența lui. Sunt în aceeași cameră cu postere și poze vechi pe pereți. Aud aceleași claxoane și pe fereastră văd tot aceleași mașini înghesuite în parcarea plină de polei din fața blocului. Dar sună telefonul și știu că de partea cealaltă a firului mă așteaptă vocea lui nerăbdătoare. E doar 1 decembrie și nu pot să sper la un Crăciun ca cel visat de mine, însă măcar îl am pe EL și realitatea se transformă în fantezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu