Realitate imaginară

          Nu m-am putut abține să nu vorbesc despre prima zăpadă ADEVĂRATĂ de anul acesta.
Ignorând faptul că mi-a înghețat până și lenjeria intimă pe care o purtam, eram albă din cap până în picioare. Am totuși un regret: puteam să am parte de o buna partidă de ”bulgăreală” dar din nu știu care motiv în acel moment nu aveam tragere de inimă. Îmi doream doar să ajung acasă unde ma aștepta o cameră încălzită pentru mine exclusiv și cartea pe care începusem să o citesc aseară.
          Am simțit mirosul Crăciunului care plutește în jurul meu, chiar dacă MI-E SILĂ. Și nu, nu mi-am schimbat părerea despre iarnă. Cu niște fulgi de zăpadă nu se face SĂRBĂTOARE !! Dar mi se umple sufletul de un sentiment ... pfff ! Nici nu știu cum l-aș putea descrie: nu e fericire. Nu e nici melancolie. E pur și simplu ceva ce mă face să mă simt vie, să mă simt copilul acela care nu-și poate stăpânii emoțiile și căruia nu îi pasă de privirile celor din jur.
          În timp ce îmi așteptam autobuzul în stația din apropierea liceului săream și țopăiam ca o nebună printre fulgii de zăpadă care erau tot mai denși cu fiecare secundă care trecea. Buna mea colegă mă privea cu un aer ciudat și cred că își spunea în gând ”fata asta nu e normală!!”. Dar s-a obișnuit deja cu apucăturile mele...
          Acum, în loc să fiu plină de zăpadă din cap până în picioare, să am buzele învinețite de frig și urechile roșii și înghețate stau în fața unui ecran, citesc\postez pe bloguri. Și de asta mi-e silă.... Generația din ziua de astăzi... nu mai știm, nu mai vrem și nu mai avem cu cine să ducem mai departe jocuri și tradiții plictisitoare și învechite (după mintea unora.)

Și nu pot să nu pomenesc nimic despre IMENSUL URS ALB (de pluș) primit cadou de la mama. Sunt atât de fericită că mi s-a împlinit unul dintre miile de vise. Mai mult de atât nici nu îmi puteam dori !!