duminică, 10 noiembrie 2013

Tu

Am gasit fericirea in gustul de tutun ieftin al buzelor tale.
Iti simt mainile cum imi inspecteaza pielea si sunt in paradis.
Ma tem sa te las sa ma iubesti, dar deja e prea tarziu. Pari indragostit pana peste urechi. M-ai lasat sa iti patrund im vene. Am facut si eu la fel. Suntem un intreg acum.
O sa te iubesc o viata; cel putin asta iti jur acum cu sufletul tremurand.
Sa fie varsta vinovata pentru toate sentimentele sau pur si simplu esti tu?
Prima mea dragoste? Cu siguranta !!! Nu am iubit niciodata cum iubesc acum. Iubirea mea nu imi amintesc sa fi ars vreodata asa.

marți, 8 octombrie 2013

De prin gânduri

Mai crede cineva în vise? Mai crede cineva că poți iubi atât de mult un anume om încât ajungi să îi pui sforile sufletului tău în mâini și îl lași să se joace după bunul lui plac? Mai credem oare în ceea ce ne dorim?

,,E periculos să crezi în vise...” îmi spunea cineva. Dar cu oamenii cum stă treaba? Sau cu realitatea infectă?

Vreți părerea mea? Ei bine, nu știu cât de tare cred în ceea ce cred, însă știu cât de convinsă sunt de lucrurile pe care nu le accept.
Nu cred în realitate: e înșelătoare, dureroasă, plină de fisuri.
Nu cred în liniște: mă ucide, îmi pune acid pe piele.
Nu cred în promisiuni: sunt mereu uitate prin sertare vechi ale mintii.
Nu cred în mine: sunt cu moralul la pământ, iau decizii pripite și rănesc oameni dragi.
Nu cred în viitor: e incert, mă face să pierd prezentul, mă duce departe de trecutul în care mă simt  în siguranță.
Nu cred în flori: unele nu au miros, altele au spini, toate mă duc cu gândul la moarte.
Nu cred în cuvinte: nu sunt rostite din suflet; sunt doar înșiruiri de litere
Nu cred în adevăr: e doar un buchet de minciuni aranjate frumos
Nu cred în a-2a dragoste: adevărata dragoste este unică și eternă
Nu cred în oameni: javre, huligani, vânzători de vise care nu au final, șerpi veninoși


Lista poate continua așa la infinit pentru că am un suflet ciudat. Sufletul meu e... sufletul meu. Nu îl pot defini. Știu doar că l-am aruncat într-o cameră cu pereți de sticlă. Îl scot uneori la plimbare prin cafenele tapetate cu miros de tutun ieftin. Acolo întâlnește alte suflete. Plictisit, schimbă două, trei vorbe, iar apoi îmi cere să îl duc acasă. Se teme... de fum.

joi, 12 septembrie 2013

Dragostea





Sufletul meu zâmbește. Am vazut marea in ochii lui. Acest septembrie a inceput perfect. Fluturii mei au fost resuscitati unul cate unul 

miercuri, 7 august 2013

A fost odată sufletul. Sfârșit.

Sufletul meu urlă după lucrurile pe care nu o să le primească niciodată. Mă agit degeaba când lumea din jurul meu e atât de liniștită. Oamenii își trăiesc rutina din viața lor scurtă și plictisitoare. Nu are nimeni chef să îmi asculte aberațile; mă consideră nebună când cer puțină încredere după ce le-am demonstrat că sunt demnă să o primesc.

Mi-am tot promis că o să las lucrurile cum sunt și că o sa aștept ca dorințele mele să devină realitate peste noapte. Dar nu pot să mă uit la sufletul meu cum se sfărâmă și eu să nu fac nimic. Nu pot scăpa de gândul că fiița cea mai importantă e absentă de vreo doi ani, deși de vreo 17 ani încoace nu a fost niciodată cu adevărat aici.

În ceea ce privește încrederea și iubirea pe care le-am oferit: am fost trasă pe sfoară. Mi-am ascultat mereu inima și m-am luptat cu rațiunea. Nu faceți niciodată această greșală! Creierul e cel care are dreptate în dragoste! Dacă nu o sa îl urmați o sa pierdeți tot, exact ca mine! Poate că pare ciudat, dar cel mai tare mă doare că am rămas fără puterea de a mă mai implica sentimental. Oamenii sunt javre și trebuie tratați ca atare.

Pe de altă parte a fost mai bine săptămânile trecute, în care nu simțeam nimic. Nu mai plângeam din senin, nu mai simțeam durerea. Îmi mai vedeam uneori rănile și mai rupea cojile să verific dacă mai am sânge sub piele. Nu mă mai mișca vocea lui. Am încetat să îi mai scriu scrisori.

Vreau să dispar! Acum!!! HexHex! Vraja nu funcționează. E nevoie de fapte reale....

luni, 15 iulie 2013

Portelan


Imi place cand ploua la asfintit. Vremea asta imi face sufletul sa gandesca si mintea sa simta, imi regleaza natura la timpi normali. As vrea sa inghet acest moment. Nu ar fi frumos ca toate papsile de portelan sa prinda viata la fel ca inima mea? Dar sa fie mai curte, fara rani, fara sange inchegat pe fata si pe maini. Sa nu planga. Sa fie pure si inocente, cum eram si eu in prima copilarie. Sa nu simta niciodata durerile insuportabile ale adolescentei. Sa fie fericite. Sa ma invete si pe mine sa fiu fericita. 

Mi-am scapat masca cu zambete pe jos si s-a spart. Poti tu sa lipesti cioburile, te rog? O sa iti platesc! Am la mine multa rabdare si infinite sfaturi. Iti dau toata fiinta mea la schimb, tu doar refa figura aia nenorocita de om fara griji pe care mi-o puneam mereu dimineata pe fata. Sunt atat de disperata incat spunt pe punctul de a-ti promite ca nu o sa iti mai cer nimic in veci.
 

luni, 1 iulie 2013

And you let her go....






same old empty feeling in your heart
'cause love comes slow and it goes so fast
well, you see her when you fall asleep
but never to touch and never to keep
'cause you loved her too much and you dived too deep

duminică, 30 iunie 2013

Cum? Nu știai? Au murit....



Am tot susținut sus și tare că voi trăi fără tine. Nu pot. Nu pot avea totul. Am ales ce am crezut ca e mai bine pentru mine, pentru noi. Nu mă condamna ca am făcut singură această selecție.

Nu te voi uita niciodată. Nici tu nu vei putea să mă arunci în inconștient. Știu că te doare; mai știu și că o să îți treacă. Vei iubi din nou cu mai multă pasiune. Cea care te va avea va fi foarte norocoasă pentru că te va avea pe tine cel bun.

Încetez să mă mai plâng. După miros parcă simt fericire undeva aproape de mine. O să o găsesc si o să mănânc o bucățică atunci când îmi șterge zâmbetul o amintire.

Oare cum de nu ai realizat că noi ne-am sfârșit cu mult timp în urmă? Trebuia să îți dai seama că aici se ajunge. De ce nu mi-ai ascultat cu atenție cuvintele? De ce nu mi.ai citit ochii? Oare tu nu ai văzut? Credeam ca mă cunoști mai bine decât îmi cunosc eu propriile buzunare.

Dar unde e iubirea de acum un an? Tu o mai găsești? La mine s-a evaporat. Fluturașii mei zboară iar, însă nu pentru tine. Imi e doar greu să trec peste schimbarea asta brucsă, de la vechea monotonie la o existență plină de surprize. O să îmi fie dor și de tine. Doar puțin.... mai mult. O să îi mai confund probabil brațele cu alt tale și o sa i le strâng tare în jurul taliei mele.

O AMINTIRE e tot ce rămâne din noi.

Mă întreb... dacă ne întâlnim pe stradă o să îmi spui „bună” ? O să ne privim în ochi? O să mă mai iubești și atunci? Mă vei urâ vreodată?

Eu te voi iubi mereu... ca pe un prieten... unul dintre cei mai buni; ca pe un tată, ca pe un frate.... te voi iubi în toate modurile posibile, însă nu cum te-am iubit până acum. E vina ta: tu nu ai mai avut grijă de grădina în care zburau fluturii tăi....

Îmi pare rău.... Dar trebuie să mă ridic. A fost timpul să plec de pe loc...

vineri, 28 iunie 2013

Sufletul !






Nu mi te pot scoate din cap. Nu pot șterge ultimul sărut de pe buze. Pe orice parte m-aș întoarce așternuturile miros a tine, mă ating cu mâinile tale. Mă sufocă parfumul tău împrăștiat în toată camera asta mizeră. Unde e liniștea de dupa ploaie?

Unde mi-am pierdut sufletul?
Poate îl găsește cineva.
ATENTIE!!! Trebuie deschis, și adânc în interiorul lui veți găsi amintirile care poartă numele LUI....
Aveți grijă de sufletul meu, Eu sunt neîndemânatică și îl scap mereu pe jos.
Dacă îl găsește cineva să mă anunțe. Vreau să mă asigur ca o să fie în maini bune.
Iar dacă nu aveți nevoie de sufletul meu, aruncați-l într-un azil de suflete bătrâne.
NU-L OMORÂȚI !

Delir....

duminică, 2 iunie 2013

NU amintirilor !

La ce sunt bune amintirile? Mă distrug. Ne distrug. Și totuși nu mă pot opri din a-mi amintit. Vin ca o vijelie și fac bucăți toată fericirea pe care o gasesc în mine în acele momente.Mor de ciudă când aruncă la gunoi cele mai fericite momente din viața mea.

Nu îmi pot aminti vocea ei, dar îmi anintesc fiecare cuvânt spus. O minciună? Îmi e tare greu să cred asta. De ce ai mai ascunde adevărul acum dacă nu te-ai sinchisit atunci să o faci?

Oare de ce am ajuns până aici? Nu îmi pot explica de ce te iubesc cu fiecare moleculă din ființa mea. Chiar și așa trecutul acela îndepărtat pălește și acum fără niciun scop.

Cum să trimit pe lumea cealaltă fantomele trecutului? Le-aș arunca în fundul iadului dacă aș avea puterea. Poate mă ajută cineva !?

duminică, 26 mai 2013

fluturii și naftalina


Un an... Până la urmă ce înseamnă tot acest timp? Un an sau 4? Nici noi nu știm de unde să începem numărătoarea, nu?

Te iubesc. Infinit. De aici până la îngeri. Dar sunt dezamagită. Poate că așteptam mai mult. Dar tu ai doar atât și de aceea nu îndrăznesc să zic nimic. Nu mai lupt. Visez doar marea. Lângă tine. Apus, răsărit... tot pe plajă suntem. Nu te pot face să venerezi valurile, pescărușii, verdele interminabil al apei... Ție nu îți e dor de plajă.

Nu ne potrivim. Nu te cunosc, dar te iubesc. Nu mă cunoști. Sunt doar a ta.

Departe de oameni, ți-am întins sufletul meu cu mâna tremurândă și ți-am spus să fugi departe cu el. Ai rămas aici și îmi pui zâmbete pe față. De un an...

Un an

Nu am mâncat destulă naftalină încât să îmi distrug futurii din stomac. Mi s-au urcat la cap acum.

Am încercat să te urăsc, să știi... Și uite rezultatul: în lipsa ta mi se instalează sevrajul în vene.

La încă un an... sau poate că nu

Te iubesc?
Te iubesc...

joi, 25 aprilie 2013

Delir de (primă)vară

Soarele deja mă calcă pe nervi. Îmi topește toate moleculele; măcar de m-ar topi cu totul și de m-ar pierde în pământ... Tânjesc după ploaie, după iarnă, după haine groase și frig. Deși a venit primăvara am constatat că oamenii sunt la fel de triști. S-a colorat lumea cu hainele lor, dar zâmbetele tot șterse le-au rămas. Iubirea dintre noi nu crește, ba din contră. Căldura o face să transpire, să curgă pe lângă sufletul nostru în picături mari de sudoare. Sentimentele frumoase putrezesc mai repede vara. Doar florile sunt fericite...

Poate că sunt nebună. Tu (oricere „TU”) îmi vei spune ca ești fericit, ca mai am nevoie de o pereche de ochelari să observ inimile săltând în oameni, Nu am nevoie să văd organe interne zâmbin. Am nevoie să văd zâmbete în ochi. Ochii nu mint; gândurile se blochează în irisuri.

Sunt o ciudată oare că mă împovărez cu tristeșea acestei țări? Am lucrui mai bune de făcut, nu? Dar deja mi-a secat toată energia. Nu mai am gram de forță în vene să ma pot gândi la sufletul meu. Nu mai pot să îl car după mine, nu mai vreau. Trăirile voastre superficiale sunt mai ușor de dus.

Pace și dragoste, vouă, celor care iubiți soarele ucigaș.

Mă simt ca o păpușă cu sfori...

Iar pentru tine Soare, nu te mai juca ! nu cu mintea mea măcar.... Aștept apusul

marți, 5 februarie 2013

I got my scars right here



Poate că sunt iar tristă. Dar de data aceasta tristețea mă înfige tot mai puternic în pământ și îmi apasă pieptul tot mai tare. Respir sacadat. Mi se învinețesc buzele și fața și mâinile și întregul corp, ca și cum fiecare venă ar fi sugrumată în parte de degete micuțe și pline de forță. Mă bate un gând să te strig; poate poți tu să mă ucizi înainte să mi se rupă fiecare oscior. Îmi amintesc că oricum ești prea ocupat cu alte tale. Te las mai bine în lumea ta.
Aș da orice să îmi recapăt acum picioarele deja distruse de țărână, să fug departe de oraș, de cimitir, de gânduri, de oameni. Vreau valuri. În fiecare vis sunt pe o plajă ascunsă bine în inconștientul celor care cândva  iubeau, visau, cântau, plângeau acolo. O plajă plină cu cărți vechi despre astre, iubire, filosofie și artă. Hamac. Foc de tabără. Termosuri pline cu ceai și ciocolată caldă, cât să îmi ajungă pentru o viață. E tot ce am nevoie să supraviețuiesc.
Pe plajă nu o să mai am nevoie de mâini care să îmi atingă rănile cu intenția de a le vindeca. Nu o să mai am nevoie de oxigen, de plămâni, de inimă. O să trăiesc prin spiritul mării. O să îmi păstrez carcasa de om, dar înăuntru o să fiu mare: apă sărată și mister.
Deja simt gustul sărat în gură.... Sunt defapt lacrimile stoarse până la ultima picătură. Simt ceva curgând în abundență din nas, și atât cât pot să văd, pământul din fața mea se înroșește. Sângele începe să îmi iasă din urechi. Pământul aproape ca m-a înghițit. Mi se dau ochii peste cap.

Nu mai simt nimic. Plutesc în visul meu. Pare totul atât de real.... Plaja.... O să îmi lipsești. Te iub.... Dar mă așteaptă delfinii, Dumnezeu, îngerii. Se bucură toți în tăcere deplină. Doar marea vorbește...

marți, 22 ianuarie 2013

Ştiu

Şi atunci bufonul mi-a spus:

,,Am găsit. Ştiu. Secretul este să iubeşti un om pentru tot ce nu îţi poate oferi. De-abia atunci nu te vei iubi pe tine în el. De-abia atunci el nu-ţi va fi oglindă şi vei privi cu adevărat în sufletul lui. Da, sunt neputincios, căci niciodată n-am ştiut să sparg oglinzi. Mi-a fost teamă c-am să mor."

-Tudor Chirilă