Mirific peisaj, ultima atingere de cuvinte

- De ce dracului a trebuit să pleci?

- Să conștientizezi realitatea.

- Acum îmi spui că ai crezut că mi-ar fi fost mai bine fără tine?

- Exact asta spun...

- ..........................

- Credeam că am stabilit și nu o să îmi mai pomenești de sinucidere. Învață că nu sunt jucăria ta...

- Tu te auzi, măcar .. !?

- Știu foarte bine ce spun ...

- Du-mă în oraș !!!

- De ce?

- Plec.

M-am ridicat.

- Stai, în numele lui Dumnezeu, aici !!! Ai vrut să vorbim. Acum de ce fugi?

Tonul violent și modul în care mi-a prins încheietura mâinii m-au obligat să rămân. M-am așezat iar pe nisipul rece aproape de el.

- Ești un ipocrit care mă lasă să mă sinucid doar pentru simplul fapt că ai fost atins în orgoliu..

- Ești isterică !

- De ce? De ce spui asta? Pentru că sunt tristă ? Pentru că îmi pot controla orgoliul când vine vorba de tine și aș fi călcat pe cadavre să-ți fie bine? Cretinule.... De aia?

- Să nu-mi vorbești tu mie de orgoliu și sacrificii !

- Deja tremuri, nu? Doar persoana ta te interesează. Nu maică-ta, care e cea mai extraordinară ființă pe care am întâlnit-o vreodată. Nu eu. Nimeni, mă, nimeni !! Ție să îți fie bine...

- Nu crezi că ți-am arătat de atâtea ori cât te-am iubit? Știi ce ? Fă, draga mea, CE VREI TU. Eu nu te pot opri. Te-am pus să alegi între gânduri sinucigașe și persoana mea. Ai ales... A contat vreodată ceva?

- Pe vremea când conta tu erai LÂNGĂ MINE. Dar tu realizezi că-n secunda asta ești un criminal, cretinule?

- Cea care ucide ești tu...

- Ai idee cât doare?

- Nu te doare. Doar ți se pare, crede-mă !

- Dar tu chiar nu ai sentimente ...

- Încep să te urăsc. Ridică-te !

- De ce?

- Plecăm.

- Unde?

- În oraș. Aici se încheie orice discuție între noi doi.

Valurile albe se spărgeau de mal. Apusul de iarnă a vrăjit totul ca într-o mirifică lume a basmului. Am mai întors o dată capul peste umăr. Parcă îmi doream să pot lua imaginea aceea cu mine în mormânt, atunci când aveam să mor.

El era la zece pași înaintea mea și mergea grăbit spre mașina parcată nu foarte departe. Desculță, simțeam nisipul înghețat șerpuindu-se printre degete. În spate lăsam marea. Ultima amintire cu vechii noi și puținele părți bune din mine au rămas acolo. Probabil furia curenților de apă le-a luat deja și le-a aruncat printre sirene și delfini.