Fără dorinţe de azi!

E târziu. E târziu şi mie îmi e dor de o nouă evadare. Mi-e dor de toamnă şi decembrie. Mi-e dor de braţele tale atât de tare încât îmi vine să îmi cresc singură aripi şi să zbor până la tine; dar îmi e imposibil.
Astăzi când am văzut cât de cumplit ninge – mărunt şi urât – am vrut să închid ochii şi să hibernez până în septembrie. Însă datorită lui A. care m-a silit să ies în frigul nenorocit al iernii de ianuarie mi-am imaginat ochii tăi verzi în contrast cu albul străzilor luminate de razele lunii şi felinarele obosite de pe marginea trotuarelor. Mi-am imaginat şi mi s-a făcut dor de vinul ăla fiert pe care nu am apucat să-l bem îmreună în decembrie, de Crăciunul pe care l-am petrecut departe de tine şi de vocea ta de om beat şi singur la 4 dimineaţa.
De fapt, mi-e dor să-ţi simt respiraţia fierbinte pe gat şi mainile reci pe coapse mai tare decât orice. Dar nu de asta am nevoie acum. Vreau să alerg singură pe străzi, să obosesc şi să cad în zăpadă îmfrântă fiind de eforutul fizic depus în mod prostesc şi inutil. Vreau să vorbesc cu toate javrele patrupede cu ochi blânzi şi miloşi şi să le dau pachetul cu mâncare pe care mama mi l-a lăsat pe birou înainte să plec de acasă. Vreau să fiu bună măcar o zi, să mă întorc în pseudo-camera mea (cutia aia de chibrituti în care pereţii mă prind între cărămizile lor şi mă fac să mă simt un fel de Ana a lui Manole) şi să uit de tine şi de lume... măcar pentru o zi. Să mă gândesc la mine exclusiv. Dar şi asta îmi e imposibil. Nu există aşa ceva pentru mine. Poate doar când o să mă mărit cu tine şi o să avem doi copii cu părul blond şi creţ... dar atunci nu voi mai avea timp să evadez. Vom deveni monotini şi din ce în ce mai plictisiţi de noi, până când vom ajunge la batrâneţe şi ne vom da seama că am încetat prea devreme să ne mai demonstrăm dragostea...
Dar nu are rost să gândesc aşa departe ....
Ciudat: îmi lipseşte aerul proaspăt mai mult ca niciodată. Îmi dau seama de asta doar atunci când ies din camera mea mai mult din obligaţie şi nu mă pot bucura aşa cum vreau, pentru ca trebuie să le dau lor explicaţii: cu cine, cât timp, de ce, pentru ce şi lista poate continua la nesfârşit. Nu o să îmi mai doresc. Astătzi e ultima oarâ când o mai fac. Nu o să îmi mai fie dor de activităţi care îmi depăşesc puterile.
Sunt tristă şi te iubesc în continuare. Mă mai gândesc o singură dată la libertate, după care mă mint că o să îmi treacă.
Sunt singură şi tristă.