Toate momentele de neîncredere și clipele de îndoială de care ai dat dovadă, toate vor fi trecute când vei fi în deajuns de tare încât să le poți recunoaște, nu în fața tuturor, ci în primul rând în fața ta, apoi în fața ei.
Nu are rost să încerci să îi refaci sufletul sau să ștergi cu buretele tot ce ai împroșcat cu noroi cândva. Nu încerca nici să completezi părțile care lipsesc din ea pentru că va fi zadarnic; ele pur și simplu NU există.
Încearcă doar să îi înțelegi durerea și frământările. Încearcă să vezi ca printr-un geam de cristal tot zbuciumul care se consumă în micul ei suflet de plastic și simte cum moare încet tot ce a rămas mai bun în ea. Înțelege-i sensibilitatea care dispare doar dintr-o clipire și nu râde de plăcerea care o invadează atunci când o cuprinzi în brațele tale. Toate acestea sunt suficiente pentru a-i arăta că îți pasă.
Dacă e prea greu să o menții între viață și moarte, doar lasă-o să cadă. Varsă-ți ura pe sufletul ei spart și instabil. Încearcă să dai vina pe ea când toți știu că e vina ta. Încearcă să faci ce îți spun aceea care cândva au lovit-o pe ea. Încearcă să îi iei și urmele de zâmbet care i-au mai rămas pe chip.
Și la ce bun să încerci?
Pentru că e mai greu să fi bun atunci când poți să fi rău. Pentru că sentimentele pozitive se demonstrează în timp, însă indiferența într-o singură clipă. Pentru că libertatea și singurătatea în doi sunt doar iluzii concepute de minți bolnave.
Poți să dai viața ta pentru o zi în plus în viața ei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu