Dialog la răsărit

Stăteam cu Radu și ascultam niște melodii care mi-au adus aminte de anumite momente. Mă ținea în brațe și avea nasul băgat în părul meu.

- Te rog, vorbește-mi despre EA! i-am spus eu din senin.

- EA nu mai există.

- Dar a existat...

- Dacă te referi la existența ei în sufletul meu, să știi că nu a ajuns niciodată acolo.

- Nu mă interesează asta. Vreau să știu cum era EA.

- Ai cunoscut-o. Nu cred că mai e ceva de spus.

- De ce ai plecat de lângă ea?

- Pentru că tu aveai nevoie de mine.

- Dar eu nu te.am chemat.

- Nu trebuie să îmi spui să vin ca să știu că nu ai rezista singură.

- O iubești, nu?

- Da. Într-un anume fel ... o iubesc.

- Ea te așteaptă acum. De ce stai aici?

- Și tu îl aștepți pe EL dar totuși ești în brațele mele.

- EL nu mai vine și nici nu cred că mă mai vrea. EL e cu „aia” și îi e bine.

- Nu o să îți vorbesc despre EA.

- De ce?

- Nu am un anume motiv. Dar mai bine crezi despre mine și EA ce cred toți.

- Eu mereu ți-am vorbit despre EL. Tu ai ascultat și nu ai schițat nicio urmă de gelozie sau tristețe. Vreau să știu ce a însemnat EA.

- Un refugiu.

- De ce?

- Să mă pot bucura de fericirea ta alături de EL și să pot plânge în rând cu tine atunci când EL își lua urmele de praf și pleca, dar nu înainte să te lovească.

- Cred că EA mă urăște...

- Nu te urăște, la fel cum nici eu nu l-am urât pe EL când te făcea să zbori.

- Acum l-ai putea urâ?

- Acum îl urăsc din tot sufletul dar îi mulțumesc în același timp.

- Cum adică?

- Îl urăsc pentru că l-ai visat, pentru că ți-am șters lacrimile când te-a sunat ,,aia” și îî mulțumesc pentru că iar mi-a dat ocazia să fiu lângă tine. Dacă nu ar fi fost el aș fi crezut că ești o obsesie și atât.

- De ce vorbim despre EL ? Ar fi bine să te întorci la EA imediat ce o să pleci de aici. Cred că îi datorezi niște scuze.

- EA nu mai există. Nu a existat niciodată.

- Eu cred că pe EA o doare.

- Nu. EA a știut mereu ce a fost în ochii mei.

- Și a acceptat ?

- Și tu i-ai acceptat LUI asta, tot așa cum eu accept acum.

- Știi că de azi nu mai ești doar un adăpost pentru mine. De azi ești totul.

- Nu te minți. Încă sunt doar pansamentul care îți acoperă inima și arhitectul care reface planul sufletului tău distrus de ochii aceia pe care i-aș recunoaște chiar dacă nu i-am văzut niciodată, la cât de mult mi-ai vorbit despre culoarea lor. Asta va mai dura o vreme...

- Cum se face că știi și ce simt?

- Pentru că simți prin mine.

- Totuși ... eu vreau să-mi spui despre EA.

- Bine. Întreabă-mă ce vrei să afli.

- Dacă te-ai mai întoarce la EA, crezi că te-ar primi acum?

- Nu m-aș mai întoarce.

- Dacă EL m-ar primi înapoi, tu ai rămâne singur?

- Nu te-aș lăsa să te mai întorci la EL, chiar cu riscul să mă urăști o viță.

- EA are pe cineva?

- Nu. Încă mă așteaptă.

- Vezi ? EA nu ți-a vorbit despre niciun EL, EA te așteaptă DOAR pe tine și tu ești aici, în loc să îi oferi ei dragostea pe care o merită.

- Doar respectul se oferă pentru că cineva îl merită. Dragostea o dai pur și simplu.

- Tu nici măcar nu o respecți. Cred că EA are mai multă nevoie de tine decât am eu.

- Nu spune prosii.

- E pur adevăr.

- Știm amândoi cât de mult ai nevoie de mine acum; mai ales acum.

- Da, dar nu vreau să se simtă și ea cum mă simt eu.

- Nu am nicio obligație.

- Față de mine, NU. Dar EI îi datorezi totul.

- Nu.

- Ba da.

- Nu datorez nimic, nimănui pentru că tot ce am e la tine încă de când mi-ai vorbit prima oară despre EL.

- De aceea ai dispărut atunci?

- Nu.

- Atunci, de ce?

- Pentru că îți era bine lângă EL. Pentru că eram împlinit atâta timp cât știam că tu ești fericită, chiar dacă nu puteam să te ating eu, chiar dacă te săruta EL.

- Nu ar fi trebuit să o obligi și pe EA să suporte toate acestea.

- Nu am obligat-o. Credeam că dacă o să învăț să o iubesc pe EA, o să te iubesc mai puțin pe tine.

- Știi că eu nu o să îl pot iubi mai puțin pe EL, chiar dacă o să ajung la un moment dat să mor pentru tine.

- Da, știu.

- EA știe că acum ești cu mine ?

- Nu.

- O să îi spui ?

- Nu am mai vorbit de o săptămână.

- V-ați certat?

- Nu. Nu am mai sunat-o și EA a înțeles.

- Te iubește.

- Știu. Și eu o iubesc pe EA, dar nu în modul în care mă iubește EA pe mine.

- Ai putea măcar să o întrebi dacă e bine...

- Știu răspunsul pe care mi l-ar da ea, la fel de bine cum știu și că defapt nu e deloc bine.

- Îți pasă măcar puțin de EA?

- Da. De aceea nu o să o sun.

- Asta o ucide încet. Credeam că ai învățat ceva din tot ce știi despre mine ...

- Tocmai pentru că am învățat, nu o să o sun. O las să mă uite. Nu i-ar fi mai simplu dacă m-ar auzi acum și ar știi că e ultima oară.

- Ai dreptate, dar i-ar da și forță.

- La ce bun, dacă pe urma ar cădea cu totul?

- Știi că îmi e dor de EL?

- Da.

- O să îmi treacă ...

- Nu. Nu încă.

- Atunci de ce nu pleci?

- Pentru că am răbdare.

- Nu aș fi niciodată în stare să fac pentru cineva tot ce faci tu pentru mine.

- Tocmai ai făcut asta pentru EL.

- Ce o să creadă EA despre mine când o să ne vadă împreuna pe stradă?

- O să spere că l-ai uitat pe EL și că mă iubești cel puțin atât cât m-a iubit EA.

- O să îmi zâmbească măcar?

- Nu cred. Dar ar fi mulțumită în sufletul ei că sunt fericit lângă tine.

- Mi-e teamă că nu sunt ce speri tu să fiu.

- Nu-ți fie. Ești bucățica mea infinită de Univers. Ajunge atât.

- Dacă nu o să te pot iubi niciodată?

- Nu mi-e frică. O să te urmez oricum.

- Știi că nu o să fiu la fel de fericită cu tine, așa cum eram cu EL?

- Da. Dar atâta timp cât văd că prezența mea te ajută, rămân. Când o să îți fie iar bine și fără  mine, o să plec.

- Mulțumesc.

- Pentru ce?

- Pentru tot.