fluturii și naftalina

Un an... Până la urmă ce înseamnă tot acest timp? Un an sau 4? Nici noi nu știm de unde să începem numărătoarea, nu?

Te iubesc. Infinit. De aici până la îngeri. Dar sunt dezamagită. Poate că așteptam mai mult. Dar tu ai doar atât și de aceea nu îndrăznesc să zic nimic. Nu mai lupt. Visez doar marea. Lângă tine. Apus, răsărit... tot pe plajă suntem. Nu te pot face să venerezi valurile, pescărușii, verdele interminabil al apei... Ție nu îți e dor de plajă.

Nu ne potrivim. Nu te cunosc, dar te iubesc. Nu mă cunoști. Sunt doar a ta.

Departe de oameni, ți-am întins sufletul meu cu mâna tremurândă și ți-am spus să fugi departe cu el. Ai rămas aici și îmi pui zâmbete pe față. De un an...

Un an

Nu am mâncat destulă naftalină încât să îmi distrug futurii din stomac. Mi s-au urcat la cap acum.

Am încercat să te urăsc, să știi... Și uite rezultatul: în lipsa ta mi se instalează sevrajul în vene.

La încă un an... sau poate că nu

Te iubesc?
Te iubesc...