Explicații și mulțumiri

A nu știu câta oară am fost întrebată de ce s-a pus praful pe blog. Am dat același răspuns mediocru: nu sunt citită; de data aceasta am adăugat și că m-am săturat să îmi plâng nevoile în public, ceea ce e în foarte mare măsură adevarat. De fapt nu am mai scris din lene și frică. Încerc să mă tot ascund în mulțimea de oameni din jurul meu, să mă fac mică și să dispar. La prpriu vorbind, oricum nimeni nu ar realiza absența mea dacă ar fi să nu mai fiu vreodată. Prea puțini se bucură de mine prin preajmă chiar și ìn condiția în care încă sunt vie și nevătămată. Cum ai putea simți lipsa a ceva ce nici măcar nu ai avut vreodată? De la ultima postare până acum am simțit nenumărate tornade în suflet, dar am văzut și cerul înstelat uneori. Acum încerc să dau jos scutul ăsta de protecție care trăiește prin mine. Nu mai am nevoie de el, dar se pare că e târaziu. Mult prea târziu. Ca om, când încerc să mă apropii de oameni, se activează automat sistemul de autoapărare și se formează un zid invizibil, indestructibil între mine și lume. La început era groaznic de plăcut, apoi doar liniștitor, iar acum asta mă îngrozește. Îmi pierd ușor ideile, mă consum și îmi pierd răbdarea. Am aflat că nu sufăr de depresie așa cum crezusem de un an încoace, ci sunt "neînțeleasă în familie" (asta mi-a fost spusă de o anume D. M. o persoană care mă fascinează; are o putere a minții extraordinară). Nu pot face nimic altceva, decât să îmi duc la capăt acești doi ani de detenție care au mai rămas, să nu îmi mai plâng de milă și să accept lucrurile așa cum sunt. Nu mai are rost să fac pe super-eroul care luptă cu morile de vânt. O să ajung într-o zi să pierd și rămășițele salvate din mine cu atitudinea asta. Probabil nu sunt suficient de pasivă în esență. Vreau aici să aduc mulțumiri tuturor celor care mă citesc fără să îi rog eu să își dea cu părerea. Le mulțumesc în special lui Ș(scumpul meu prieten virtual care are atât de multă grijă de mine total necondiționat), lui D. (care m-a surprins spunându-mi astăzi că a tot așteptat o nouă postare și care e mult prea înțelegător), lui M. (care mă suportă fără să îmi reproșeze vreodată ceva legat de sarcasmul, exagerarea și uneori indiferența mea), lui I. (pe care nici acum nu reusesc să-l înțeleg cum de nu a fugit din preajma mea), lui M. (care mă ceartă că nu sunt în stare să urc până la etajul 2 pe motiv că "tavanul e prea jos"), lui A. (care mi-a iertat fiecare cuvânt urât și și-a călcat pe orgoliu), celor din O.T.S (alături de care am avut cel mai frumos Crăciun și cele mai frumoase momente). Vă mulțumesc pentru că sunteți acolo unde am nevoie de voi!