Dragostea lui

Uneori nu ajunge să îl prindă de aripă şi să urmeze acelaşi drum cu el. Trebuie să îl mai lase să zboare şi să descopere necunoscutul. E de datoria ei să deschidă din când în când porţile sufletului în care îl ţine captiv şi să îi dea avânt. În caz contrat s-ar sufoca din cauza parfumului pe care îl emană dragostea ei. Îi e teamă că îl va pierde, că nu se va mai întoarce şi mai ales că nu o să afle care a fost greşala ei; asta se numeşte NEÎNCREDERE. Încă nu îi simte iubirea aşa cum el o dăruieşte. Ştie doar că e al ei, că e un fel de bun personal şi că trebuie să apese butonul potrivit iar el funcţionează după bunul ei plac.
Îi e prea teamă de trădare. Aripile lui au început să ruginească  de când nu le-a mai scos în soare. O iubeşte prea mult pentru a-i trece vreodată prin cap să evadeze. Îşi acoepră ochii verzi în faţa ei şi nu o lasă să îi vadă dorul de aer proaspăt. E cel puţin ciudat cum un om trist poate să acopere buzele ei cu fericire la fiecare sărut. De i-ar ajunge bucuria ei... De i-ar alimenta asta inima cu putere de a bate....
Spera ca măcar lângă ea să fie liber. Toată copilăria lui chinuită credea că o să fie ştearsă, la fel cum ştergi cu buretele creta de pe tablă, doar auzindu-i vocea. S-a înşelat. Dar nu regretă nimic.

Când o să o întâlneşti, să-i spui să îi dea drumul. Cu siguranţă o să se întoarcă la ea. Nu poate respira fără CO2-ul care iasă din plămânii ei.