miercuri, 20 aprilie 2011

Revenire


M-am ascuns o vreme printre foi îngălbenite şi ceşti de cafea pană când mi s-a facut dor de aer proaspat, de tastatură si ceai de mentă.
M-am plimbat printre copacii înverziţi şi am inspirat mirosul primăverii pe care l-am păstrat în plamâni cât de mult am putut. Mi s-a făcut dor de lumea pe care am uitat-o multe luni la rând. Am zâmbit pentru că m-am renăscut odată cu toată agitaţia asta din preajma sărbătorilor pascale. Am zâmbit şi pentru că nu am mai făcut-o de mult.
Primăvara asta s-a anunţat mai bună, mai caldă, mai aproape de idealurile mele. Am renunţat la standardele pe care am vrut să le impun celor la care ţin şi nu numai. În ţara asta nu exista aşa ceva, cu atât mai puţin într-un grup de câteva persoane, fie ele şi selestate după nişte criterii dacă nu idioate, cel putin imposibil de îndeplinit 100%.
Ca de obicei, m-am făcut planuri şi mi-am pierdut capul în baloane de săpun, dar măcar am căzut printre flori şi mă simt vie, ceea ce nu puteam spune acum ceva timp. Nu ştiu dacă vă interesează asta.
Zmeul meu a zburat şi nu am ştiut să trag de sfori; poate vântul nu a mai fost de partea mea (sigur vântul e de vină). Nu îmi pare rău. Mi-am pierdut ani urmărind doar zborul lui şi parcă am fost prinsă de mâini şi de picioare. Acum sunt liberă. Sunt liberă şi fericiră. Deşi sunt privată încă de multe, sau de cele mai importante lucruri pentru mine, totul e bine, sau nu.
Mi-am revenit din amorţeală şi încep să simt durere în oase şi muşchii parcă îmi sunt îngheţaţi. E ca şi cum ar fi trecut deja efectul anesteziei. S-a terminat serul din perfuzie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu