fericire

E una dintre acele zile în care am nevoie să îmi las capul să cadă pe un unăr oarecare, poate chiar unul străin și să ascult povești cu zâne și feți-frumoși. Vreau să mă simt copil și să mă gudur pe lângă oameni exact așa cum fac pisicile. Astăzi vreau să fiu naivă, să cred că oamenilor le cresc aripi atunci când ajung în Rai, să cred că există Moș Crăciun și să îl chem pe Prince Charming la noapte să se lupte cu Zmeii de sub patul meu, apoi să trăim fericiți până la adânci bătrâneți.



Apropo de asta: oare nu ar fi prea plictisitor dacă am trăi fericiți până la adânci bătrâneți? Și nu mă refer la acea viață petrecută alături de prințul care vine călare pe un cal alb și mă sărută la miez de noapte. Dragoste înseamnă durere, deci nu există fericire lângă al nostru prinț sau a voastră prințesă. De asemenea cel mai cumplit lucru e să stai alături de omul pe care nu îl iubești. Mă refer la acea fericire pe care ne-o oferim singuri, la micile plăceri ale vieții. Unii poate găsesc fericire într-o țigară cu miros  dubios, alții poate în literatură sau în stele, etc. Fericirea îmbracă atât de multe forme, încât nu le putem cuprinde cu imaginația. Cred că dacă am avea parte de prea multă fericire în viață am deveni triști, pentru că ar fi monoton. Într-un final cred că ne-am sinucide toți pentru că nu am avea ceva mai bun de făcut.



Cred că e foarte obositor să fi mereu fericit.

Despre tine, drag trecut

15 august 2012:

Înainte sa plec eram convinsă că 1200 km nu pot sta între noi. Simțeam că suntem legați și ne simțim unul pe celălalt fără să ne vorbim, fără să ne atingem. Dar se pare că până la urmă distanța slăbește orice fir care ne face conexiunea, cu atât mai mult cu cât îți aud vocea tot mai rar.

Arunc vina pe timp și pe rănile noastre care încă nu s-au vindevat. Mai e și neîncrederea prostească ce ne întunecă privirea. Chiar și așa, de câte ori îmi ating inima cu vârful degetelor, simt cum bate strigându-ți numele.

Hey D.
Asta este pentru tine. E ceva schițat acum vreo trei ani, când tu erai Universul meu. Îmi amintesc și acum verdele ochilor tăi și buzele tale fine cum îmi cutreierau pe gât în dimineți însorite. Nu aș putea să îți uit brațele acelea acoperite cu piele albă, lungi și puternice care mă strângeau prea tare în momente de gelozie și care mă protejau de frigul toamnei târzii.
Dragul meu D., îți mai amintești cum iubeam ploaia împreună? Sau cum ți-am dedicat aproape fiecare cuvânt de pe acest blog? Și nervii tăi care începeau să îți sară aiurea prin cap când citeai ceva ce îți mișca puțin sufletul... Nu pot uita nimic, absolut NIMIC.
Au trecut vreo doi ani de cand ți-am spus ca nu te mai vreau în sufletul meu și că nu doare fără tine... but I gotta stay high all my life to forget I am missing you ... și uite așa uneori ajung să cred că vodka are gust de iubire.
În cea mai mare parte a timpului sunt fericită fără tine. Au trecut chiar și luni întregi în care nu mi-am amintit de tine. Dar uneori îmi apari în gând, pentru că în suflet te port mereu. Să știi că te-am iubit mai mult decât aș mai putea iubi vreodată.
D, erai zeul meu; îți amintești?

P.S: Sper că ești fericit și că iubești.

It's all lies, darling

Unde dracului se îndreaptă toată iubirea asta trasă de păr de un an si multe luni? Cum poți oare să arunci la gunoi singurul suflet pe care îl mai aveam? Ai impresia că o sa te poți întoarce peste o saptămână, să îl iei de acolo după ce deja a intrat în putrefacție și să îl bagi într-un borcan cu formol? La ce mi-ar folosi atunci? Nici măcar să arunc cu el după tine nu ar mai fi bun, iubire, pentru că mi s-ar sfărâma în mâini...



Mai ieri te-ai pus în genunchi și mi-ai jurat iubire... Azi pleci ca un laș. Îți iei pe furiș toate lucrurile din viața mea și fugi. Mi-ai furat fluturii și visele. Când ți le-am oferit de bună voie ai spus ca vrei să le împărțim, că doar împreună formăm un înreg, că inimile noastre au înversat între ele cutiile toracice în care bat, că ar muri una fără cealaltă.



Cum poți duce în spate toate minciunile din povestea noastră? Cum!? Dar să fiu sinceră, am mințit și eu... Am mințit când am spus că plec și nu mă mai întorc, am mințit când am spus că nu te mai iubesc, am mințit când spuneam că nu vreau să îți mai aud vocea.



Am mințit când mă întrebai la ce mă gândesc și îți spuneam că îmi zboară mintea undeva în abis... Mă gâneam la o căsuță mică, undeva lângă plajă, mă gândeam la copilașul nostru cu ochi albaștri și părul creț cum zburdă în curtea plină de căței și pisici, mă gândeam la brațele tale calde, mâ gândeam la sărutul pe frunte pe care mi-l vei da în fiecare dimineață, mă gândeam la verigheta de pe mâna stângă, mă gândeam la cat de bună a fost cafeaua astăzi doar pentru că am băut-o alături de tine... mă gândeam la noi, iubire... Îmi cautam prin buzunarele minții bucăți de suflet să ți le dau pe toate ție. Nu mai am nimic, iubire !



Nimic.....

Moody

E unul dintre acele momente de maxim delir combinat cu stare de amețeală și greață. Nervii mei sunt întinși până la maxim și lacrimile numai nu țâșnesc din ochi... Hainele îmi sunt îmbâcsite cu depresie și oricât le-aș spăla parcă au același miros sumbru.

Îmi vine să îmi rup cu dinții carnea de pe mâini, poate așa nu o să mă mai doară sufletul... Poate așa te înduri de mine și îmi oferi o îmbrățișare sinceră, fără gânduri de a obține ceva carnal, fără jocuri erotice în minte... e tot ce mai pot să  îți cer: să mă iubești sincer măcar pentru un singur minut. Dar știu că nu o vei face; îți e prea teamă că o să îți placă și atunci vei devi dependent de mine. Ești conștient că niciun tratament și niciun medic nu o sa te poată scăpa; pe mine nu poți să mă înlocuiești cu bomboane de mentă, cum faci cu tutnul. Ești conștient că daca mă vei iubi. vei muri după prima oră în care sunt departe, la fel cum am murit eu de mii de ori. Uneori trăiesc cu iluzia că te pot înlocui cu unele vicii și așa Vodka a devenit cel mai bun prieten în nopțile prea înghețate în amintiri. 

Știi ce e amuzant? Am sufletul încărcat cu tot felul de alte probleme, cu mustrări de conțință sau cu ură față de oameni pentru care odată mi-aș fi dat viața... și eu încă dau vina pe tine. Să nu crezi niciun cuvânt urât pe care îl spun depsre tine. Tu ești minunat, iubire. Tu ești iluzia mea preferată din toată nebunia asta. Tu îmi spui că sunt un om bun și puternic, și uneori chiar te cred. Mă faci să mă simt pură și inocentă. Offff... doar dacă ai vedea ce se ascunde sub zâmbetul asta dulce pe care îl afișez... Dacă măcar o data mi-ai ține sufletul în mâini să vezi cat e de obosit și rece... doar de ai putea să vezi în ochii mei, iubire. Când spun despre ochi, nu mă refer la acel cafeniu cald ce îți mai picură uneori pe umărul stâng când mă iei in brate... mă refer la urâțenia din spatele irisurilor. Aș da orice să pleci acum, să îmi dărâmi castelul de nisip la care am muncit 19 ani. Doar așa mă pot trezi la realitate, când te voi pierde. 

Dacă tu pleci eu nu mai am nimic și atunci nu o să mă mai tem, pentru că Dumnezeu va mai avea ce să îmi ia. Atunci o să pot muri în pace, iubire. Și da, vreau să mor... vreau să am un final fericit. Vreau să mor tânără și singură, să nu las nicio lacrimă de dor în ochii altora.

Need to commit suicide right now !!!