''Mâine'' se ascunde

Pe tot corpul am blânde de diferite mărimi care colocotesc înăuntru fiecare atingere de-a ta. Am întrebat în stânga şi în dreapta de ce nu se feresc de mine şi mi-au raspuns: ''Nu se vede nimic, e doar o iluzie'' . Cum e posibil, când eu am momente în care mă târăsc de durere? Le simt cum fierb sub piele şi cum îmi mănâncă din carne până la oase. Uneori am impresia că au început să îmi roadă şi oasele. Totul e doar vina ta.
Ai mâinile infectate cu nepăsare. Mă mângâi la fel cum o mângâi pe oricare alta. Refuzi să îmi dai măcar o bucăţică din tine să mă mai completez puţin. Îţi tot spun că o să mor, că dispar încetul cu încetul. Nu schiţezi niciun gest de milă. Continui să îmi atingi pielea plină de noduri şi să rupi cu dinţii carnea găuriă. O mesteci cu atâta poftă încât ţi se dilată pupilele de la plăcere. Te privesc printre lacrimi cum o plimbi prin gură cu limba ca să lungeşti momentul de savoare; abia te abţi de la a o înghite. Îmi zâmbeşti apoi frumos având încă sângele meu pe gingii. Te faci că vrei să îmi ştergi obrajii uzi, dar tot ce vrei e să mă tragi către tine. Aproape că mă forţezi să te sărut. Nu ştiu de ce încă nu fug din braţele tale. De câte ori vreau să te resping îmi spun că mâine o să îmi dai sufletul tau la schimb.
 Se pare că mâine nu vrea să apară. Nici picioarele mele nu vor să se mişte din loc. Am spus de prea multe ori că mi-ai ajuns, dar nu mă pot sătura de durerea pe care mi-o provoci. De ce? Pentru că doare mai tare fără tine.

Doliu

 

Mă uitam la feţele lor triste şi la ochii fără nicio expresie. Parcă ar fi dorit să îşi expună cumva teama sau confuzia în irisurile prea sătule de lacrimi. M-am întrebat înspăimântată cine sunt oamenii care mă înconjoară. Aş fi dorit să nu îmi pot răspunde niciodată la o asemenea întrebare. Dar inevitabilul s-a produs: sunt exact ca mine - facem parte din aceeasi specie şi naţiune de oameni nefericiţi şi pierduţi.
Suntem prea frumoşi şi prea tineri să ne îmbrăcăm în doliu. Purtăm prea mult hainele acelea negre pe care se vede considerabil amprenta timpului care nu poate fi oprit. Le ţinem atât de mult să ne protejeze pielea, încăt atunci cand începem să simţim mirosul îmbâcsit uităm cum să le dăm jos.
Aş vrea să mă ascund printre animale şi flori. Sunt sigurele care expiră fericire.
Daţi-mi un vârf de munte doar al meu. Îmi vreau liniştea şi zâmbetele mele înapoi.

Iubim diferit

Ce e iubirea dacă nu o înşiruire de minciuni şi goluri lăsate în suflet? Am realizat de la început faptul că iubim diferit pentru că suntem două inimi care aparţinem unor lumi paralele. Dar nu ar trebui oare să te doare la fel cum mă doare pe mine când vezi că ne pierdem pe drum? Nu ar trebui să aştepţi să te ajung din urmă atunci când nu reuşesc să ţin pasul cu sufletul tău? Oare putem masca sentinţa definitivă şi irevocabilă prin ''to be continued...'' în loc de ''the end'' ?

Unde dracului ajungem?

Te-aş da pentru un singur bănuţ, te-aş arunca în pustiu, te-aş omorî cu mâinile mele, doar dacă aşa ar dispărea durerea pe care mi-o semeni în piept.