luni, 11 iunie 2012

Ploaia dansează pe ritm propriu


Zilele ca asta nu se uită atât de uşor. Ploaia uneori ne trezeşte la realitate, ne face mai fericiţi; cel puţin la mine noi aşa stau lucrurile. I-am citit bucuria în ochi când privea cum curge apa în spatele meu în timp ce noi stăteam la adăpost. Se bucura ca un copil care primeşte acadelele la care a râvnit mult timp. M-a pus să mă întorc şi să înţeleg nebunia ce ni se înfăţişa. Sincer, deşi dansau atât de frumos picăturile în bălţile formate pe asfalt, nu prea mi-am dat seama ce voiau să zică norii aceea nebuni care aduceau agitaţie şi umezeală. Câteva minute mai târziu, când am fost nevoiţi să părăsim locul ferit de apă şi să încercăm cumva să ne strecurăm printre picături, am ştiut că acela era momentul nostru. Mi se pare că am grăbit pasul. Se amuza de felul în care îmi curgea apa şiroaie pe faţă şi cred că îl mai amuza şi grija mea pentru make-up-ul deja distrus. Nu conta prea mult machiajul şi nici faptul că eram uda până la piele; era atât de cald în hanoracul lui şi mâna lui care o ţinea pe a mea m-a făcut să mă simt cel mai apărat om de pe Terra.
Nu există dovezi de iubire mai solide decât astfel de momente, decât tricolul alb care i se lipea de corpul perfect, decât săruturile furate împreună cu ploaia care nu se oprea. Nu există niciun Rai mai frumos decât clipele petrecute împreună. Nu există nimic înafară de acele mâini care aduc liniştea.

P.S: Mulţumesc pentru tot timpul acordtat, pentru încredere, pentru mângâiere, pentru iubire, pentru ascultare, pentru soluţiile extraordinare, pentru zâmbet, pentru vise, pentru îmbrăţişări, pentru realitate, pentru adevăr, pentru ploaie, pentru că exişti, pentru că eşti al meu. Te iubesc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu