fericire

E una dintre acele zile în care am nevoie să îmi las capul să cadă pe un unăr oarecare, poate chiar unul străin și să ascult povești cu zâne și feți-frumoși. Vreau să mă simt copil și să mă gudur pe lângă oameni exact așa cum fac pisicile. Astăzi vreau să fiu naivă, să cred că oamenilor le cresc aripi atunci când ajung în Rai, să cred că există Moș Crăciun și să îl chem pe Prince Charming la noapte să se lupte cu Zmeii de sub patul meu, apoi să trăim fericiți până la adânci bătrâneți.



Apropo de asta: oare nu ar fi prea plictisitor dacă am trăi fericiți până la adânci bătrâneți? Și nu mă refer la acea viață petrecută alături de prințul care vine călare pe un cal alb și mă sărută la miez de noapte. Dragoste înseamnă durere, deci nu există fericire lângă al nostru prinț sau a voastră prințesă. De asemenea cel mai cumplit lucru e să stai alături de omul pe care nu îl iubești. Mă refer la acea fericire pe care ne-o oferim singuri, la micile plăceri ale vieții. Unii poate găsesc fericire într-o țigară cu miros  dubios, alții poate în literatură sau în stele, etc. Fericirea îmbracă atât de multe forme, încât nu le putem cuprinde cu imaginația. Cred că dacă am avea parte de prea multă fericire în viață am deveni triști, pentru că ar fi monoton. Într-un final cred că ne-am sinucide toți pentru că nu am avea ceva mai bun de făcut.



Cred că e foarte obositor să fi mereu fericit.