Imi place sa cred ca imi incalzesc inca sufletul cu tine. Iti urlu inca de iarna trecuta sa ma duci la mare! Mi-e prea frig in orasul asta infect, pe care il urasc din tot sufletul meu! Urasc orasul asta pentru ca aici e tot ce iubesc. Aici esti tu, sunt oameni pe care nu mai vreau sa ii vad pentru ca sclipirea din ochii lor imi face rau, este Podul Minciunilor, este bradul ala imens in centrul orasului, miroase a migdale prajite, a zambete si hug-uri... Mi-e greata!
Vreau sa fug, sa fug, sa fug si sa nu ma mai intorc aici. M-as lua si m-as arunca intr-o cabana undeva pe varful unui munte si as creste pui de lup. I-as invata sa isi vaneze visele prin padure, dupa care m-as intoarce epuizata in cabanuta sa imi beau in tihna ciocolata calda. Nu e nimic mai bun pe lumea asta decat florile de geata pe geam si o ciocolata belgiana. Tu? Tu esti aproape la fel de bun, dar inca nu ai ajuns la acelsi nivel, desi tu iubesc mai mult decat imi iubesc propriul suflet dar, se pare, mai putin decat iubesc ciocolata.
Ma pui sa te privesc in ochi, sa iti musc buzele si incerci sa ma dezbraci de ganduri. Iti dau impresia ca m.am pierdut deja in bratele tale sub puterea limbii fine pe care o plimbi pe gatul meu, dar habar nu ai tu cat de amarnic te inseli. Eu raman cu gandul tot la cabana mea, la mirosul de lumanari din camera sau la gustul divin al scortisoarei din vinul cald inca. Imi inchid ochii si ma prefac ca am adormit dupa ce cad ghemuita langa tine. Nu vreau sa te mai simt sau sa iti aud plescaitul. Vreau doar sa taci si sa imi respiri in par...
