Imi place cand ploua la asfintit. Vremea asta imi face sufletul sa gandesca si mintea sa simta, imi regleaza natura la timpi normali. As vrea sa inghet acest moment. Nu ar fi frumos ca toate papsile de portelan sa prinda viata la fel ca inima mea? Dar sa fie mai curte, fara rani, fara sange inchegat pe fata si pe maini. Sa nu planga. Sa fie pure si inocente, cum eram si eu in prima copilarie. Sa nu simta niciodata durerile insuportabile ale adolescentei. Sa fie fericite. Sa ma invete si pe mine sa fiu fericita.
Mi-am scapat masca cu zambete pe jos si s-a spart. Poti tu sa lipesti cioburile, te rog? O sa iti platesc! Am la mine multa rabdare si infinite sfaturi. Iti dau toata fiinta mea la schimb, tu doar refa figura aia nenorocita de om fara griji pe care mi-o puneam mereu dimineata pe fata. Sunt atat de disperata incat spunt pe punctul de a-ti promite ca nu o sa iti mai cer nimic in veci.
