It's all lies, darling

Unde dracului se îndreaptă toată iubirea asta trasă de păr de un an si multe luni? Cum poți oare să arunci la gunoi singurul suflet pe care îl mai aveam? Ai impresia că o sa te poți întoarce peste o saptămână, să îl iei de acolo după ce deja a intrat în putrefacție și să îl bagi într-un borcan cu formol? La ce mi-ar folosi atunci? Nici măcar să arunc cu el după tine nu ar mai fi bun, iubire, pentru că mi s-ar sfărâma în mâini...



Mai ieri te-ai pus în genunchi și mi-ai jurat iubire... Azi pleci ca un laș. Îți iei pe furiș toate lucrurile din viața mea și fugi. Mi-ai furat fluturii și visele. Când ți le-am oferit de bună voie ai spus ca vrei să le împărțim, că doar împreună formăm un înreg, că inimile noastre au înversat între ele cutiile toracice în care bat, că ar muri una fără cealaltă.



Cum poți duce în spate toate minciunile din povestea noastră? Cum!? Dar să fiu sinceră, am mințit și eu... Am mințit când am spus că plec și nu mă mai întorc, am mințit când am spus că nu te mai iubesc, am mințit când spuneam că nu vreau să îți mai aud vocea.



Am mințit când mă întrebai la ce mă gândesc și îți spuneam că îmi zboară mintea undeva în abis... Mă gâneam la o căsuță mică, undeva lângă plajă, mă gândeam la copilașul nostru cu ochi albaștri și părul creț cum zburdă în curtea plină de căței și pisici, mă gândeam la brațele tale calde, mâ gândeam la sărutul pe frunte pe care mi-l vei da în fiecare dimineață, mă gândeam la verigheta de pe mâna stângă, mă gândeam la cat de bună a fost cafeaua astăzi doar pentru că am băut-o alături de tine... mă gândeam la noi, iubire... Îmi cautam prin buzunarele minții bucăți de suflet să ți le dau pe toate ție. Nu mai am nimic, iubire !



Nimic.....

Moody

E unul dintre acele momente de maxim delir combinat cu stare de amețeală și greață. Nervii mei sunt întinși până la maxim și lacrimile numai nu țâșnesc din ochi... Hainele îmi sunt îmbâcsite cu depresie și oricât le-aș spăla parcă au același miros sumbru.

Îmi vine să îmi rup cu dinții carnea de pe mâini, poate așa nu o să mă mai doară sufletul... Poate așa te înduri de mine și îmi oferi o îmbrățișare sinceră, fără gânduri de a obține ceva carnal, fără jocuri erotice în minte... e tot ce mai pot să  îți cer: să mă iubești sincer măcar pentru un singur minut. Dar știu că nu o vei face; îți e prea teamă că o să îți placă și atunci vei devi dependent de mine. Ești conștient că niciun tratament și niciun medic nu o sa te poată scăpa; pe mine nu poți să mă înlocuiești cu bomboane de mentă, cum faci cu tutnul. Ești conștient că daca mă vei iubi. vei muri după prima oră în care sunt departe, la fel cum am murit eu de mii de ori. Uneori trăiesc cu iluzia că te pot înlocui cu unele vicii și așa Vodka a devenit cel mai bun prieten în nopțile prea înghețate în amintiri. 

Știi ce e amuzant? Am sufletul încărcat cu tot felul de alte probleme, cu mustrări de conțință sau cu ură față de oameni pentru care odată mi-aș fi dat viața... și eu încă dau vina pe tine. Să nu crezi niciun cuvânt urât pe care îl spun depsre tine. Tu ești minunat, iubire. Tu ești iluzia mea preferată din toată nebunia asta. Tu îmi spui că sunt un om bun și puternic, și uneori chiar te cred. Mă faci să mă simt pură și inocentă. Offff... doar dacă ai vedea ce se ascunde sub zâmbetul asta dulce pe care îl afișez... Dacă măcar o data mi-ai ține sufletul în mâini să vezi cat e de obosit și rece... doar de ai putea să vezi în ochii mei, iubire. Când spun despre ochi, nu mă refer la acel cafeniu cald ce îți mai picură uneori pe umărul stâng când mă iei in brate... mă refer la urâțenia din spatele irisurilor. Aș da orice să pleci acum, să îmi dărâmi castelul de nisip la care am muncit 19 ani. Doar așa mă pot trezi la realitate, când te voi pierde. 

Dacă tu pleci eu nu mai am nimic și atunci nu o să mă mai tem, pentru că Dumnezeu va mai avea ce să îmi ia. Atunci o să pot muri în pace, iubire. Și da, vreau să mor... vreau să am un final fericit. Vreau să mor tânără și singură, să nu las nicio lacrimă de dor în ochii altora.

Need to commit suicide right now !!!

Pe cine mint?

Imi place sa cred ca imi incalzesc inca sufletul cu tine. Iti urlu inca de iarna trecuta sa ma duci la mare! Mi-e prea frig in orasul asta infect, pe care il urasc din tot sufletul meu! Urasc orasul asta pentru ca aici e tot ce iubesc. Aici esti tu, sunt oameni pe care nu mai vreau sa ii vad pentru ca sclipirea din ochii lor imi face rau, este Podul Minciunilor, este bradul ala imens in centrul orasului, miroase a migdale prajite, a zambete si hug-uri... Mi-e greata!

Vreau sa fug, sa fug, sa fug si sa nu ma mai intorc aici. M-as lua si m-as arunca intr-o cabana undeva pe varful unui munte si as creste pui de lup. I-as invata sa isi vaneze visele prin padure, dupa care m-as intoarce epuizata in cabanuta sa imi beau in tihna ciocolata calda. Nu e nimic mai bun pe lumea asta decat florile de geata pe geam si o ciocolata belgiana. Tu? Tu esti aproape la fel de bun, dar inca nu ai ajuns la acelsi nivel, desi tu iubesc mai mult decat imi iubesc propriul suflet dar, se pare, mai putin decat iubesc ciocolata.

Ma pui sa te privesc in ochi, sa iti musc buzele si incerci sa ma dezbraci de ganduri. Iti dau impresia ca m.am pierdut deja in bratele tale sub puterea limbii fine pe care o plimbi pe gatul meu, dar habar nu ai tu cat de amarnic te inseli. Eu raman cu gandul tot la cabana mea, la mirosul de lumanari din camera sau la gustul divin al scortisoarei din vinul cald inca. Imi inchid ochii si ma prefac ca am adormit dupa ce cad ghemuita langa tine. Nu vreau sa te mai simt sau sa iti aud plescaitul. Vreau doar sa taci si sa imi respiri in par...

Fluturi... Mii de fluturi

Inca mai visez fluturi. Nu orice fluturi... Ii vise pe cei pe care mi aduceai tu in dar la inceput de primavara. Ii priveam zbatandu-se in borcanul de bomboane, urland disperati dupa libertare. Imi muscam buza pana simteam gustul sangelui. Imi era mila sa ii vad obosind in borcan, dar sete sa le simt bucuria cand ridicam impreuna cu tine capacul... E tot ce mai pot visa, e tot ce imi amintesc despre tine.
Cand am plecat, din toate amintirile cu tine am ales sa iau de pe tava doar fluturii si ploaia; pe toate celelate ti le-am lasat tie sa le arunci la gunoi. Esti barbat, iti e mai usor sa cari in spate toti acei saci menajeri pe care stateau scrise numele noastre cu un + intre ele...

Si poate ca te-am iubit. Daca nu te-as fi iubit nu as fi avut acum sufletul patat de "TINE". Iar daca nu te-am iubit nu as fi putut sa iubesc mai mult pe altcineva. Sau nu te-am iubit indeajuns. Te-am iubit in felul meu, asa cum nu ai fi vrut tu, asa cum mi-ai spus sa nu o fac. Te-am iubit mai mult decat cereai tu si mai putin\mult mai putin decat asteptai. Important e ca te-am iubit cumva, nu? Si ca mi-ai lasat fluturii... Fluturii si ploaia

Tu

Am gasit fericirea in gustul de tutun ieftin al buzelor tale.
Iti simt mainile cum imi inspecteaza pielea si sunt in paradis.
Ma tem sa te las sa ma iubesti, dar deja e prea tarziu. Pari indragostit pana peste urechi. M-ai lasat sa iti patrund im vene. Am facut si eu la fel. Suntem un intreg acum.
O sa te iubesc o viata; cel putin asta iti jur acum cu sufletul tremurand.
Sa fie varsta vinovata pentru toate sentimentele sau pur si simplu esti tu?
Prima mea dragoste? Cu siguranta !!! Nu am iubit niciodata cum iubesc acum. Iubirea mea nu imi amintesc sa fi ars vreodata asa.

De prin gânduri

Mai crede cineva în vise? Mai crede cineva că poți iubi atât de mult un anume om încât ajungi să îi pui sforile sufletului tău în mâini și îl lași să se joace după bunul lui plac? Mai credem oare în ceea ce ne dorim?

,,E periculos să crezi în vise...” îmi spunea cineva. Dar cu oamenii cum stă treaba? Sau cu realitatea infectă?

Vreți părerea mea? Ei bine, nu știu cât de tare cred în ceea ce cred, însă știu cât de convinsă sunt de lucrurile pe care nu le accept.

Nu cred în realitate: e înșelătoare, dureroasă, plină de fisuri.

Nu cred în liniște: mă ucide, îmi pune acid pe piele.

Nu cred în promisiuni: sunt mereu uitate prin sertare vechi ale mintii.

Nu cred în mine: sunt cu moralul la pământ, iau decizii pripite și rănesc oameni dragi.

Nu cred în viitor: e incert, mă face să pierd prezentul, mă duce departe de trecutul în care mă simt  în siguranță.

Nu cred în flori: unele nu au miros, altele au spini, toate mă duc cu gândul la moarte.

Nu cred în cuvinte: nu sunt rostite din suflet; sunt doar înșiruiri de litere

Nu cred în adevăr: e doar un buchet de minciuni aranjate frumos

Nu cred în a-2a dragoste: adevărata dragoste este unică și eternă

Nu cred în oameni: javre, huligani, vânzători de vise care nu au final, șerpi veninoși

Lista poate continua așa la infinit pentru că am un suflet ciudat. Sufletul meu e... sufletul meu. Nu îl pot defini. Știu doar că l-am aruncat într-o cameră cu pereți de sticlă. Îl scot uneori la plimbare prin cafenele tapetate cu miros de tutun ieftin. Acolo întâlnește alte suflete. Plictisit, schimbă două, trei vorbe, iar apoi îmi cere să îl duc acasă. Se teme... de fum.

Dragostea

Sufletul meu zâmbește. Am vazut marea in ochii lui. Acest septembrie a inceput perfect. Fluturii mei au fost resuscitati unul cate unul 

A fost odată sufletul. Sfârșit.

Sufletul meu urlă după lucrurile pe care nu o să le primească niciodată. Mă agit degeaba când lumea din jurul meu e atât de liniștită. Oamenii își trăiesc rutina din viața lor scurtă și plictisitoare. Nu are nimeni chef să îmi asculte aberațile; mă consideră nebună când cer puțină încredere după ce le-am demonstrat că sunt demnă să o primesc.

Mi-am tot promis că o să las lucrurile cum sunt și că o sa aștept ca dorințele mele să devină realitate peste noapte. Dar nu pot să mă uit la sufletul meu cum se sfărâmă și eu să nu fac nimic. Nu pot scăpa de gândul că fiița cea mai importantă e absentă de vreo doi ani, deși de vreo 17 ani încoace nu a fost niciodată cu adevărat aici.

În ceea ce privește încrederea și iubirea pe care le-am oferit: am fost trasă pe sfoară. Mi-am ascultat mereu inima și m-am luptat cu rațiunea. Nu faceți niciodată această greșală! Creierul e cel care are dreptate în dragoste! Dacă nu o sa îl urmați o sa pierdeți tot, exact ca mine! Poate că pare ciudat, dar cel mai tare mă doare că am rămas fără puterea de a mă mai implica sentimental. Oamenii sunt javre și trebuie tratați ca atare.

Pe de altă parte a fost mai bine săptămânile trecute, în care nu simțeam nimic. Nu mai plângeam din senin, nu mai simțeam durerea. Îmi mai vedeam uneori rănile și mai rupea cojile să verific dacă mai am sânge sub piele. Nu mă mai mișca vocea lui. Am încetat să îi mai scriu scrisori.

Vreau să dispar! Acum!!! HexHex! Vraja nu funcționează. E nevoie de fapte reale....

Portelan

Imi place cand ploua la asfintit. Vremea asta imi face sufletul sa gandesca si mintea sa simta, imi regleaza natura la timpi normali. As vrea sa inghet acest moment. Nu ar fi frumos ca toate papsile de portelan sa prinda viata la fel ca inima mea? Dar sa fie mai curte, fara rani, fara sange inchegat pe fata si pe maini. Sa nu planga. Sa fie pure si inocente, cum eram si eu in prima copilarie. Sa nu simta niciodata durerile insuportabile ale adolescentei. Sa fie fericite. Sa ma invete si pe mine sa fiu fericita. 

Mi-am scapat masca cu zambete pe jos si s-a spart. Poti tu sa lipesti cioburile, te rog? O sa iti platesc! Am la mine multa rabdare si infinite sfaturi. Iti dau toata fiinta mea la schimb, tu doar refa figura aia nenorocita de om fara griji pe care mi-o puneam mereu dimineata pe fata. Sunt atat de disperata incat spunt pe punctul de a-ti promite ca nu o sa iti mai cer nimic in veci.
 

ALEXANDRINA / De cand am plecat (Om de lut)

And you let her go....

same old empty feeling in your heart

'cause love comes slow and it goes so fast

well, you see her when you fall asleep

but never to touch and never to keep

'cause you loved her too much and you dived too deep

Cum? Nu știai? Au murit....

Am tot susținut sus și tare că voi trăi fără tine. Nu pot. Nu pot avea totul. Am ales ce am crezut ca e mai bine pentru mine, pentru noi. Nu mă condamna ca am făcut singură această selecție.

Nu te voi uita niciodată. Nici tu nu vei putea să mă arunci în inconștient. Știu că te doare; mai știu și că o să îți treacă. Vei iubi din nou cu mai multă pasiune. Cea care te va avea va fi foarte norocoasă pentru că te va avea pe tine cel bun.

Încetez să mă mai plâng. După miros parcă simt fericire undeva aproape de mine. O să o găsesc si o să mănânc o bucățică atunci când îmi șterge zâmbetul o amintire.

Oare cum de nu ai realizat că noi ne-am sfârșit cu mult timp în urmă? Trebuia să îți dai seama că aici se ajunge. De ce nu mi-ai ascultat cu atenție cuvintele? De ce nu mi.ai citit ochii? Oare tu nu ai văzut? Credeam ca mă cunoști mai bine decât îmi cunosc eu propriile buzunare.

Dar unde e iubirea de acum un an? Tu o mai găsești? La mine s-a evaporat. Fluturașii mei zboară iar, însă nu pentru tine. Imi e doar greu să trec peste schimbarea asta brucsă, de la vechea monotonie la o existență plină de surprize. O să îmi fie dor și de tine. Doar puțin.... mai mult. O să îi mai confund probabil brațele cu alt tale și o sa i le strâng tare în jurul taliei mele.

O AMINTIRE e tot ce rămâne din noi.

Mă întreb... dacă ne întâlnim pe stradă o să îmi spui „bună” ? O să ne privim în ochi? O să mă mai iubești și atunci? Mă vei urâ vreodată?

Eu te voi iubi mereu... ca pe un prieten... unul dintre cei mai buni; ca pe un tată, ca pe un frate.... te voi iubi în toate modurile posibile, însă nu cum te-am iubit până acum. E vina ta: tu nu ai mai avut grijă de grădina în care zburau fluturii tăi....

Îmi pare rău.... Dar trebuie să mă ridic. A fost timpul să plec de pe loc...

Sufletul !

Nu mi te pot scoate din cap. Nu pot șterge ultimul sărut de pe buze. Pe orice parte m-aș întoarce așternuturile miros a tine, mă ating cu mâinile tale. Mă sufocă parfumul tău împrăștiat în toată camera asta mizeră. Unde e liniștea de dupa ploaie?

Unde mi-am pierdut sufletul?
Poate îl găsește cineva.
ATENTIE!!! Trebuie deschis, și adânc în interiorul lui veți găsi amintirile care poartă numele LUI....
Aveți grijă de sufletul meu, Eu sunt neîndemânatică și îl scap mereu pe jos.
Dacă îl găsește cineva să mă anunțe. Vreau să mă asigur ca o să fie în maini bune.
Iar dacă nu aveți nevoie de sufletul meu, aruncați-l într-un azil de suflete bătrâne.
NU-L OMORÂȚI !

Delir....

NU amintirilor !

La ce sunt bune amintirile? Mă distrug. Ne distrug. Și totuși nu mă pot opri din a-mi amintit. Vin ca o vijelie și fac bucăți toată fericirea pe care o gasesc în mine în acele momente.Mor de ciudă când aruncă la gunoi cele mai fericite momente din viața mea.

Nu îmi pot aminti vocea ei, dar îmi anintesc fiecare cuvânt spus. O minciună? Îmi e tare greu să cred asta. De ce ai mai ascunde adevărul acum dacă nu te-ai sinchisit atunci să o faci?

Oare de ce am ajuns până aici? Nu îmi pot explica de ce te iubesc cu fiecare moleculă din ființa mea. Chiar și așa trecutul acela îndepărtat pălește și acum fără niciun scop.

Cum să trimit pe lumea cealaltă fantomele trecutului? Le-aș arunca în fundul iadului dacă aș avea puterea. Poate mă ajută cineva !?

fluturii și naftalina

Un an... Până la urmă ce înseamnă tot acest timp? Un an sau 4? Nici noi nu știm de unde să începem numărătoarea, nu?

Te iubesc. Infinit. De aici până la îngeri. Dar sunt dezamagită. Poate că așteptam mai mult. Dar tu ai doar atât și de aceea nu îndrăznesc să zic nimic. Nu mai lupt. Visez doar marea. Lângă tine. Apus, răsărit... tot pe plajă suntem. Nu te pot face să venerezi valurile, pescărușii, verdele interminabil al apei... Ție nu îți e dor de plajă.

Nu ne potrivim. Nu te cunosc, dar te iubesc. Nu mă cunoști. Sunt doar a ta.

Departe de oameni, ți-am întins sufletul meu cu mâna tremurândă și ți-am spus să fugi departe cu el. Ai rămas aici și îmi pui zâmbete pe față. De un an...

Un an

Nu am mâncat destulă naftalină încât să îmi distrug futurii din stomac. Mi s-au urcat la cap acum.

Am încercat să te urăsc, să știi... Și uite rezultatul: în lipsa ta mi se instalează sevrajul în vene.

La încă un an... sau poate că nu

Te iubesc?
Te iubesc...

Delir de (primă)vară

Soarele deja mă calcă pe nervi. Îmi topește toate moleculele; măcar de m-ar topi cu totul și de m-ar pierde în pământ... Tânjesc după ploaie, după iarnă, după haine groase și frig. Deși a venit primăvara am constatat că oamenii sunt la fel de triști. S-a colorat lumea cu hainele lor, dar zâmbetele tot șterse le-au rămas. Iubirea dintre noi nu crește, ba din contră. Căldura o face să transpire, să curgă pe lângă sufletul nostru în picături mari de sudoare. Sentimentele frumoase putrezesc mai repede vara. Doar florile sunt fericite...

Poate că sunt nebună. Tu (oricere „TU”) îmi vei spune ca ești fericit, ca mai am nevoie de o pereche de ochelari să observ inimile săltând în oameni, Nu am nevoie să văd organe interne zâmbin. Am nevoie să văd zâmbete în ochi. Ochii nu mint; gândurile se blochează în irisuri.

Sunt o ciudată oare că mă împovărez cu tristeșea acestei țări? Am lucrui mai bune de făcut, nu? Dar deja mi-a secat toată energia. Nu mai am gram de forță în vene să ma pot gândi la sufletul meu. Nu mai pot să îl car după mine, nu mai vreau. Trăirile voastre superficiale sunt mai ușor de dus.

Pace și dragoste, vouă, celor care iubiți soarele ucigaș.

Mă simt ca o păpușă cu sfori...

Iar pentru tine Soare, nu te mai juca ! nu cu mintea mea măcar.... Aștept apusul

I got my scars right here

Poate că sunt iar tristă. Dar de data aceasta tristețea mă înfige tot mai puternic în pământ și îmi apasă pieptul tot mai tare. Respir sacadat. Mi se învinețesc buzele și fața și mâinile și întregul corp, ca și cum fiecare venă ar fi sugrumată în parte de degete micuțe și pline de forță. Mă bate un gând să te strig; poate poți tu să mă ucizi înainte să mi se rupă fiecare oscior. Îmi amintesc că oricum ești prea ocupat cu alte tale. Te las mai bine în lumea ta.
Aș da orice să îmi recapăt acum picioarele deja distruse de țărână, să fug departe de oraș, de cimitir, de gânduri, de oameni. Vreau valuri. În fiecare vis sunt pe o plajă ascunsă bine în inconștientul celor care cândva  iubeau, visau, cântau, plângeau acolo. O plajă plină cu cărți vechi despre astre, iubire, filosofie și artă. Hamac. Foc de tabără. Termosuri pline cu ceai și ciocolată caldă, cât să îmi ajungă pentru o viață. E tot ce am nevoie să supraviețuiesc.
Pe plajă nu o să mai am nevoie de mâini care să îmi atingă rănile cu intenția de a le vindeca. Nu o să mai am nevoie de oxigen, de plămâni, de inimă. O să trăiesc prin spiritul mării. O să îmi păstrez carcasa de om, dar înăuntru o să fiu mare: apă sărată și mister.
Deja simt gustul sărat în gură.... Sunt defapt lacrimile stoarse până la ultima picătură. Simt ceva curgând în abundență din nas, și atât cât pot să văd, pământul din fața mea se înroșește. Sângele începe să îmi iasă din urechi. Pământul aproape ca m-a înghițit. Mi se dau ochii peste cap.

Nu mai simt nimic. Plutesc în visul meu. Pare totul atât de real.... Plaja.... O să îmi lipsești. Te iub.... Dar mă așteaptă delfinii, Dumnezeu, îngerii. Se bucură toți în tăcere deplină. Doar marea vorbește...

Ştiu

Şi atunci bufonul mi-a spus:

,,Am găsit. Ştiu. Secretul este să iubeşti un om pentru tot ce nu îţi poate oferi. De-abia atunci nu te vei iubi pe tine în el. De-abia atunci el nu-ţi va fi oglindă şi vei privi cu adevărat în sufletul lui. Da, sunt neputincios, căci niciodată n-am ştiut să sparg oglinzi. Mi-a fost teamă c-am să mor."

-Tudor Chirilă

What the hell is going on?

Nopti pierdute, ganduri, liniste... si iar ganduri. Parca nu se mai termina niciodata. Lucrurile nu o sa fie niciodata normale. Viata mea nu o sa fie vreodata ordonata ca a acelora din filme cu o familie perfecta, cu duminici in care toti iau masa impreuna.
Au trecut si sarbatorile, cum au trecut, vai de ele. Mama se dadea de cesul mortii sa fie totul perfect iar altii au calcat totul in picioare. Ar trebui sa ma fi adaptat deja situatiei. Ranile ar fi trebuit sa se cicatrizeze si sa nu le mai vad sangerand. Cand am zis ca universul ma rastoarna cu fiecare ocazie nu am fost nebuna. Si asta face de 13 ani... 13 ani... Shit! Parca au trecut degeaba, parca lupt degeaba sa adun dragoste, incredere, atentie.  La final nu o sa ma aleg cu nimic. Nici macar sufletul nu o sa mi-l primesc inapoi. Poate ca asta merit, poate ca atat am facut candva pentru zei si acum imi ispasesc pedeapsa. Poate ca nu sunt un om puternic cum aud de la fiintele dragi mie. Ma mint! Ele ma mint sa pot sa ma ridic, sa cred ca am forta... asemeni unui bolnav de cancer care traieste cu iluzia ca se va vindeca... tot ce face e sa isi prelungeasca suferinta cu cativa ani, sau luni, sau zile.
Eu stiu ca o sa vina o zi in care o sa cad si o sa cad atat de jos incat niciun fel de aripi nu ma vor mai putea ridica. Mi-e frica...Nu astept cu placere ziua de doliu, nu astept cu placere viata in care as vrea sa intru tot mai rar.
Imi e frica pentru voi, pentru mine, pentru....

Iubire, amintire, val, nepăsare, luptă, orgasm ideal...

Am aşteptat zăpada şi am primit-o în dar de ziua mea. De aseară ninge fără oprire; e rece si alb totul. Parcă frigul ne mai îngheaţă răutatea din suflete - de asta iubesc iarna. Dar tot îmi e dor de mare, de valuri. Aş da orice să păşesc acum pe nisipul de gheaţă, să văd valurile cum se agită fără scop în mare. Aş vrea să plec singură, egoistă, doar de irisurile mele să se atingă frumuseţea răsăritului pe pălajă. Nu aş suporta nicio atingere, niciun cuvânt, doar apă, vânt şi mirosul plajei. Poate că aşa aş spăla depresia, poate că aşa nu ar mai durea.
9 decembrie mereu e o zi cum nu se poate mai dureroasă. Sunt singură, e o zi monotonă, simplă, goală. O doză considerabilă de fericire dăruită de familie şi de dragostea mamei... în rest nimic.